luni, 7 noiembrie 2011

Artistul de luni - Lia-Delicii pentru piele

Lia este mică şi drăgălaşă, cu piele fină, ca de bebeluş (normal, doar este bebeluş) care are nevoie de îngrijire specială, de mângâieri delicate de mamă, de Mama Alexandra, şi de cântece de leagăn să adoarmă... Aşa că, Mama Alexandra s-a gândit mult ce i-ar face bine pielii Liei şi a inventat o loţiune specială, magică, care îi place Liei mult... şi o ajută să doarmă mai bine; păi, nu v-am spus că este magică, aşa cum sunt toate loţiunile create de Mama Alexandra...?
  1. Alexandra, spune-ne câteva cuvinte despre tine şi despre ceea ce faci (mă refer la hobby-ul/business-ul tău).
Am 29 de ani, am lucrat în mass media ca redactor şi copywriter, însă din 2009 sunt mămică full time şi creatoare de cosmetice hand made 100% naturale. Viaţa mea s-a schimbat enorm de când a venit pe lume fetiţa mea; priorităţile, preocupările şi chiar gusturile mele sunt cu totul altele acum.
  1. De unde a pornit totul?
A pornit de la dorinţa de a-i oferi copilului meu un start cât mai sănătos în viaţă, din toate punctele de vedere. Auzi mereu replici de genul “nu-l poţi ţine toată viaţa într-un glob de sticlă” şi e adevarat, dar m-am hotarât să o feresc cât pot de tare de elementele nocive din mediul înconjurător. Am făcut o loţiune solidă hidratantă pe baza de ulei de cocos şi ceară de albine care s-a dovedit mai efcientă decât orice unguent pentru bebeluşi pe care-l întâlnisem până atunci. Fireşte, loţiunea s-a dovedit a fi perfectă şi pentru mâinile mele uscate şi, astfel, s-a conturat în mintea mea conceptul unor cosmetice pure, 100% naturale, sigure pentru toată familia.  
  1. Ce-ţi place cel mai mult la hobby-ul/business-ul tău?
Procesul de creaţie. Reveria. Este un joc pe care-l fac cu mine însămi. Mi-am impus singură nişte reguli destul de stricte – doar 3 ingrediente naturale, fără apă, fără uleiuri esenţiale, fără conservanţi. Îmi place mult simplitatea şi puritatea acestei formule, nu am mai întâlnit-o la niciun producător până acum. La prima vedere ar putea părea restrictivă, dar am reuşit să creez câteva zeci de produse după reţeta asta şi sunt foarte mândră de fiecare dintre ele.
Apoi, fireşte, îmi plac produsele pe care le-am creat. Sunt destinate răsfăţului, mititele şi preţioase. Nu întâmplător se numesc “delicii pentru piele”. Sunt ca nişte mici deserturi pe care ni le oferim să ne simţim bine, ca nişte recompense. Sunt foarte hidratante, cremoase… toate miros divin. Chiar şi acum, dupa mii de produse fabricate, am o tresărire când deschid una dintre cremele mele, aşa, din senin. Natura e minunată, asta e clar!
Nu în ultimul rând, îmi place libertatea pe care mi-o oferă o astfel de preocupare – nu am niciun fel de restricţii, imaginaţia e limita.
  1. Dacă te-ai putea întoarce în timp şi ai avea cunoştinţele de acum, ai schimba ceva în drumul tău spre “Lia-Delicii pentru piele”? 
Nu! Sunt foarte mândră de ceea ce am reuşit să fac pornind de la zero. Nici     nu-mi vine să cred că toate astea s-au întâmplat în mai puţin de un an şi jumătate. Ok, nu sunt “femeie de afaceri” şi pot spune că, din punctul ăsta de vedere, am făcut multe greşeli. Din fericire, am alături de mine oameni cu experienţă, care mă ajută foarte mult. Sunt multe lucruri de învăţat, de studiat temeinic, de aprofundat, dar nu mă sperie deloc perspectiva asta. E chiar un sentiment plăcut.
  1. Ce ţi-ai propus pentru viitorul “Lia-Delicii pentru piele”?
Recent am pornit pe un drum nou şi extrem de captivant. Îmi petrec mult timp studiind esenţele pure şi combinarea lor. Mi s-a deschis în faţă un întreg univers de posibilitîţi şi sunt incredibil de entuziasmată de ce se întrevede. Sunt creaţii noi, de o cu totul altă factură, creaţii complexe, multidimensionale, care vă vor cuceri cu siguranţă.
  1. Poţi să împărtăşeşti cu noi 5 tips&tricks pe care le-ai da unei persoane gata să înceapă un mic hobby/ afacere? (ceva ce tu ai descoperit şi ai fi dispusă să împarţi cu alţii; şi nu neapărat legat de producerea loţiunilor de corp & co, ci despre partea de business în general – marketing, promovare, etc…)
1)     Nu te apuca de vânzare doar pentru că “vrei să faci şi tu ceva de-acasă” sau pentru că ai văzut la cineva şi ţi s-a părut fain. Lucrurile ar trebui să decurgă natural, să pornească de la o scânteie interioară şi să evolueze organic. Înainte de a începe să vinzi un anumit produs gandeşte-te dacă te vezi făcând respectivul lucru şi peste cinci sau zece ani.
2)     Pune-te foarte bine la punct cu legislaţia specifică domeniului în care activezi.
3)    Cere sfaturi! Consultă-te cu profesionişti financiari, oameni de marketing sau IT. Învaţă să-i asulţi pe cei mai experimentaţi decât tine şi lasă-ţi prietenii să-ţi ofere ajutorul.
4)     Învaţă în fiecare zi. Dacă eşti cu adevărat pasionat de ceva, te vei surprinde pierzând nopţi întregi citind şi rumegând un subiect, experimentând, visând, trăind acel lucru. Dacă nu ţi se întâmplă toate astea, e clar că nu ai pornit pe calea cea bună.
5)     Ai încredere în tine, în pasiunea ta, în instinctele tale. Lumea e plină de oameni care şi-au pierdut bucuria de a trăi, lipsiţi de creativitate. Învaţă să treci repede peste atitudinile negative şi să mergi mai departe cu zâmbetul pe buze.

Îţi mulţumesc că ne-ai adus mai aproape de tine răspunzând la aceste întrebări.
Ca încheiere, poţi să ne spui unde te putem găsi:
Locaţia (oraş): Rm. Vâlcea
Site/shop online: http://lotiunidecorpsolide.blogspot.com/p/comanda-delicii-pentru-piele.html + magazinele online: MioBio, Kiddy Shop, Bio Bunătăţi şi Nuci de săpun.

luni, 31 octombrie 2011

Artistul de luni - Dea Line

Artistul sau, mai bine zis, artista de azi ar putea fi scriitoare; se exprimă prea frumos în cuvinte pentru a nu fi. Se exprimă frumos şi în bijuterii şi îmi pare bine că am avut ocazia să-i adresez câteva întrebări la care a răspuns din suflet... un artist desăvârșit!
1.     Dea, spune-ne câteva cuvinte despre tine şi despre ceea ce faci (mă refer la hobby-ul/business-ul tău).
În spatele numelui Dea-line nu se află o Andreea, cum toată lumea ar putea crede, deoarece eu, Mirela, omul care visează cu ochii deschişi şi ţine morţiş să facă visul realitate, nu cred în relevanţa numelui persoanei; cred, mai degrabă, în ceea ce pot zămisli mintea şi inima acelei persoane. Dea-line se vrea o oglindă a femeii aşa cum trăieşte ea în spatele pleoapelor mele – frumoasă şi complexă, puternică şi fragilă în acelaşi timp, romantică dar cu rădăcini profunde în realitate.
Femeia din spatele pleoapelor mele doreşte nou şi, mai ales, diversitate; de aceea utilizez tehnici diferite şi nu mă pot opri doar la un tip de bijuterie. Pentru că femeia mea este romantică azi, simt nevoia să-i prind flori de incheietura mâinii şi, pentru că ştiu sigur că mâine va tranşa situaţii dificile şi va avea nevoie de o bijuterie să-i exprime determinarea, poftesc mărgelele să se aşeze în structuri complexe, compacte, puternice. Femeia din spatele pleoapelor mele va simţi probabil diferit săptămâna viitoare, de aceea, va fi nevoie să caut o tehnică nouă, un material nou, să-i ofer un altceva care va spune lumii întregi că ea este irepetabilă, iar unicitatea ei trăieşte în dorinţele şi alegerile ei, în zâmbetul, pe rochiile şi în podoabele ei.
2.     De unde a pornit totul?
Dea-line a pornit de la nevoia mea de a aduce o fărâmă de trăire interioară în ceea ce se reflectă către lume. E adevărat că, în ceea ce priveşte bijuteriile, există pe piaţă foarte multe opţiuni, dar nu toate acestea exprimă ceva, dincolo de design-ul rece al produsului, repetat până la pierderea detaliilor şi fără a ţine seama de încărcătura emoţională pe care ar putea s-o poarte acel obiect prin liniile şi culorile lui. M-am privit pe mine, în linii şi culoare, pe stradă, la piaţă, la serviciu, seara cu prietenii şi am realizat că, oricâte vorbe am purta în gând şi pe buze, nu putem compensa pentru lipsa de individualitate a imaginii noastre primare. Acela a fost momentul în care au răsărit primii cercei, timizi în gând, stângaci în realizare. De atunci Dea-line a crescut, a învăţat, a început să privească spre interiorul femeilor care trec pe stradă, spre ceea ce le animă, spre ceea ce le face să zâmbească.

3.     Ce-ţi place cel mai mult la hobby-ul/business-ul tău?
Hobby-ul meu e practic o lume pe care o construiesc eu, după regulile mele, în care nu poate pătrunde nimic din ce nu e real, frumos, personal, în care griul cotidian nu are voie să păşească decât după ce s-a desprăfuit de global şi repetitiv. E o lume efervescentă, în care ideile nasc idei, în care totul e în perpetuă schimbare, în care eu nu mă pot plictisi şi în care fiecare gest, oricât de simplu ar fi el, va fi răsplătit cu zâmbete. Şi pentru mine - omul, un zâmbet primit e întotdeauna motivaţia cea mai puternică.
4.     Dacă te-ai putea întoarce în timp şi ai avea cunoştinţele de acum, ai schimba ceva în drumul tău spre “Dea Line”?
Nu, nu aş schimba nimic, cred cu tărie că toate lucrurile au rostul lor, vin acolo unde trebuie şi exact la momentul în care trebuie să vină. Drumul pe care l-a parcurs Dea-line este precum drumul iniţiatic al personajelor din poveşti: fiecare etapă trecută, oricât de grea, reprezintă o lecţie necesară învăţată, o limită depăşită, o acumulare care te pregăteşte pentru ce va veni.
5.     Ce ţi-ai propus pentru viitorul “Dea Line”?
Îmi doresc ca viitorul Dea-line să se clădească în mod organic, firesc, să se continue călătoria iniţiatică. Planuri sunt foarte multe, materiale noi, îmbinări noi, rămâne de văzut cum voi reuşi să conving materialele să se aşeze în ceea ce ochiul minţii vizualizează pentru ele. Probabil că voi încerca să mă ocup mai mult şi de partea de promovare şi mi-aş dori să dau şi o voce femeii care trăieşte în spatele pleoapelor mele. Vom vedea însă cum va trece timpul peste noi şi cum va cerne lucrurile.
6.     Poţi să împărtăşeşti cu noi 5 tips&tricks pe care le-ai da unei persoane gata să înceapă un mic hobby/ afacere? (ceva ce tu ai descoperit şi ai fi dispusă să împarţi cu alţii; şi nu neapărat legat de producerea bijuteriilor, ci despre partea de business în general – marketing, promovare, etc…)
Nu ştiu dacă în domeniul acesta există reţete de succes şi drumul de până acum mi-a demonstrat că „ingredientele” pot fi fantastic de diverse. Componenta esenţială mi se pare a fi pasiunea, dragul cu care îţi priveşti materialele înainte de a începe lucrul, zâmbetul cu care întâmpini obiectul ce se conturează în mâinile tale.
Documentarea e un aspect, de asemenea, foarte important. Trăim într-o lume standardizată, globalizată, suntem bombardaţi cu acelaşi tip de informaţie, uneori, destul de des chiar, manipulaţi. Documentarea e importantă ca influx de informaţie, dar şi ca modalitate de autoevaluare. Văzând ce se face în jurul tău afli unde te situezi; în plus, înţelegi şi ce te particularizează şi astfel poţi să-ţi croieşti un drum al tău.
Dorinţa de nou, de altceva ar trebui să fie motivaţia intrinsecă a oricărui demers în domeniul acesta. Surpriza cu care oamenii îţi privesc lucrările poate deveni, în timp, o carte de vizită.
Şi mai bine, se poate şi mai bine! A căuta întotdeauna reprezentarea perfectă a ideii e un drum fără sfârşit. Oricât de profund am înţelege că suntem oameni, imperfecţi prin definiţie, iar ceea ce zămislim nu poate fi decât după chipul şi asemănarea noastră, e important să cauţi în permanenţă acea doză de şi mai bine în orice: în tehnică, materiale, modalitate de lucru, sintetizare a ideii.
Perseverenţa, multă, multă... multă. E un domeniu de nişă şi asta presupune timp şi încercări repetate, uneori dezamăgiri, până când îţi poţi găsi calea potrivită către publicul ţintă.
Îţi mulţumesc că ne-ai adus mai aproape de tine răspunzând la aceste întrebări.
Ca încheiere, poţi să ne spui unde te putem găsi:
Locaţia (oraş): Galaţi
Facebook: Dea Line

Câştigătoarea Giveaway de toamnă

Gata! Ieri s-a încheiat Giveaway-ul şi, aşa cum am promis, azi voi anunţa câştigătoarea. 

Nu va fi o surpriză foarte mare, ţinând cont că a fost o singură participantă: RoRox.
RoRox, îţi mulţumesc pentru înscriere şi aştept email (vezi pagina Contact) cu adresa unde să-ţi trimită premiul Teo. Ai la dispoziţie 48 ore să mă contactezi, altfel concursul se anulează.

De asemenea, ţin să mulţumesc şi sponsorului acestui concurs: Teo. Draga mea, îţi mulțumesc pentru premiu!
Enjoy!


L.E.:Ţinând cont că cele 48 ore au expirat si nu am fost contactata de câștigătoare, concursul este anulat. 

luni, 24 octombrie 2011

Artistul de luni - Traffic Bags

Îi plac nasturii... coase la mașina de cusut și... croșetează. Pe blog are două citate: unul al lui Woody Allen și celălalt îi aparține lui Herman Merville, două citate care te îndeamnă să crezi în visul tău, să perseverezi pentru că viața nu așteaptă să fii tu pregătit şi se scurge pe lângă tine. Sunt citate care au ghidat-o pe Anca Toma în drumul ei spre "Traffic Bags". 

1.     Anca, spune-ne câteva cuvinte despre tine şi despre ceea ce faci (mă refer la hobby-ul/business-ul tău)
Mă numesc Anca Toma şi am 28 ani. Povestea mea handmade a început cu 3 ani în urmă, a fost un moment plin de emoţii :) Am făcut Facultatea de Design de Produs la Timişoara, însă croşetatul şi cusutul le-am învăţat cu mult înainte de la mătuşa mea.
2.     De unde a pornit totul?
Dintotdeauna am creat câte ceva, dar fără să le vând... făceam pentru mine, pentru sora mea, prietene... Cred că am fost impulsionată de ceilalţi să le pun la vânzare. Acum mă bucur că am luat această decizie pentru că pasiunea s-a transformat în afacere. Acesta este jobul meu acum :)
3.     Ce-ţi place cel mai mult la hobby-ul/business-ul tău?
În decursul vieţii am început mai multe activităţi de care eram foarte entuziasmată, însă după o perioadă mă plictiseam şi deveneau o corvoadă. Dacă după 3 ani fac acelaşi lucru cu plăcere şi simt aceeaşi satisfacţie ca la început, înseamnă că mi-am găsit vocaţia :) Asta consider eu despre business-ul meu. 
Cel mai mult îmi place că mi-am creat o lume a mea în care uit că există probleme cotidiene. Orele petrecute în faţa maşinii de cusut sau cu croşeta în mână sunt numai pentru suflet, nu există nimic altceva. Uit ce zi este sau că a trecut ora mesei. Mă implic total :)

4.     Dacă te-ai putea întoarce în timp şi ai avea cunoştinţele de acum, ai schimba ceva în drumul tău spre “Traffic Bags”?
Am învăţat multe pe parcurs şi când mă uit la creaţiile mai vechi îmi dau seama că pot fi îmbunătăţite, însă nu aş schimba nimic din drumul spre "Traffic Bags", fiecare pas m-a creat pe mine şi ceea ce sunt acum. Drumul este important şi nu destinaţia, nu-i aşa?
5.     Ce ţi-ai propus pentru viitorul “Traffic Bags”?
Zilnic îmi propun câte ceva; unele idei se pierd iar altele se materializează. Una din dorinţele care a rămas de ceva timp este să încep o linie vestimentară şi sper ca până la primăvară să reuşesc.
6.     Poţi să împărtăşeşti cu noi 5 tips&tricks pe care le-ai da unei persoane gata să înceapă un mic hobby/ afacere? (ceva ce tu ai descoperit şi ai fi dispusă să împarţi cu alţii; şi nu neapărat legat de confecţionarea genţilor/ bijuteriilor, ci despre partea de business în general – marketing, promovare, etc…)
Să nu creezi pentru bani, nu va funcţiona niciodată.
Ştiu ca este greu, dar originalitatea contează foarte mult. 
Poate ai produse foarte frumoase şi bine făcute însă fără promovare nimeni nu va afla de ele. Te poţi promova uşor pe blogul personal sau în magazinele online.
Când ambalezi produsul să te gândeşti la surpriza pe care o va avea cel care-l primeşte...poate adaugi şi un mic cadou.
nu te descurajezi dacă nu ai succes imediat, durează să-ţi creezi un brand şi o clientelă.

Îţi mulţumesc că ne-ai adus mai aproape de tine răspunzând la aceste întrebări.
Ca încheiere, poţi să ne spui unde te putem găsi:
Locaţia (oraş): Târgu Jiu
                              http://www.etsy.com/shop/TrafficBags

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Campanie de testare "Esențele Ameliei"

Aţi încercat până acum parfumurile naturale produse de Diana? Dacă nu, aveţi ocazia în cadrul campaniei de testare organizată special pentru bloggeri.
Deci, dacă aveţi un blog si vă plac parfumurile (he he he... cărei femei nu-i plac parfumurile?), nu vă rămâne decât să vă înscrieţi in campanie şi poate aveţi norocul să fiţi printre norocoasele care vor testa: 5 ml Inception, 5 ml Nightwish şi 5 ml din noul pafumel (căruia Diana nu-i dezvăluie numele, încă).


Baftă!

joi, 20 octombrie 2011

GIVEAWAY... de toamna!

Dragii mei, încerc de ceva vreme să organizez un Giveaway, dar nu am găsit ocazia potrivită. Însă, în urmă cu două zile mi-a venit o idee. Ţinând cont că pe 31 Octombrie blogul împlineşte 3 luni de activitate, m-am gândit că ar fi o idee bună să organizez acest Giveaway. Aşa că, începând de azi - 20 Octombrie, timp de 10 zile, adică până pe 30 Octombrie, aveţi timp să vă înscrieţi. Pe 31 Octombrie voi alege câştigătoarea sau câştigătorul (cine ştie). 
Sponsorul acestui GA este Teo, despre care aţi citit aici. Premiul constă într-o bluziţă măsura M/L, creată chiar de ea, o bluziţă handmade magică, aşa cum sunt toate hainuţele făcute de Teo. 

Ştiu că a trecut vara şi că nu mai aveţi nevoie de bluziţe. Dar poate sunteţi ca mine: vara îmi fac sanie şi iarna căruţă, adică imi place ca la sfârşit de sezon, când sunt reduceri, să merg la cumpărături. Aşa mi-am achiziţionat destule chestii drăguţe, pe care altfel le-aş fi cumpărat la suprapreţ.


Să trecem la reguli!
Lăsaţi un comentariu la postarea aceasta care să conţină:
1. Numele cu care urmăriţi blogul: fie prin GFC, fie pagina de Facebook 
2. Să-mi spuneţi dacă vă place blogul, ce anume vă/ nu vă place, sugestii de îmbunătăţire, despre ce aţi vrea să mai citiţi, în afară de ceea ce găsiţi deja pe blog, etc. 
sau
Răspundeţi la întrebarea: "De ce iubiţi handmade-ul?"


Aştept cu nerăbdare înscrierile!

luni, 17 octombrie 2011

Artistul de luni - Utopic Art

Mona este o persoană foarte energică... cel puţin aşa reiese din mesajele ei. Este foarte amabilă, draguţă, ambiţioasă şi... talentată, bineînţeles. Probabil vă întrebaţi cum mi-am dat seama de aceste lucruri din câteva mesaje? Vă las să-i citiţi răspunsurile la întrebări şi să-i admiraţi creaţiile şi sigur îmi veţi da dreptate.

  1. Mona, spune-ne câteva cuvinte despre tine şi despre ceea ce faci (mă refer la hobby-ul/business-ul tău)
Mă numesc Vulpoiu Mona şi am 26 ani. M-am apucat de handmade acum 5 poate 6 ani. Pe atunci mă numeam Happy Earrings deoarece lucram doar cercei. Între timp am mai crescut, domeniul de activitate s-a extins, am început să creez mult mai multe lucruri şi am zis că Utopic Art e numele cel mai potrivit. La momentul acela aveam şi un job, lucram arhitectură, iar partea de creaţie era ca un job de seară... ca să zic aşa. Încet, încet m-am tot extins şi am renunţat la arhitectură.
Am avut şi un magazin deschis cu 2 prietene, Dot's Shop, situat în Calea Victoriei 101. Magazinul era micuţ şi drăguţ, un magazin de scotocit cu o mulţime de lucruşoare drăguţe, realizate de noi, unde preţurile erau foarte accessibile. La magazin am renunţat, dar m-am mutat în apropiere, pe Calea Victoriei 136 unde mi-am făcut propriul atelier de creaţie împreună cu fratele meu care mă ajută.
Este un loc la fel de micuţ, dar extrem de colorat şi primitor, unde vă aştept cu mare drag.
  1. De unde a pornit totul?
Hmmm… păi, cum v-am povestit mai sus :))
Ca să mai completez puţin, aş putea spune că dintotdeauna mi-a placut să meşteresc. Sunt o persoană cu o rabdare de fier (în ceea ce priveşte creaţia, nu ştiu dacă şi în viaţa de zi cu zi :)) ). Şi sunt foarte migăloasă. Atunci când lucrez, oarecum îmi transpun lumea mea de poveste în obiecte.
A pornit dintr-o dorinţă a mea de a avea mulţiiiiiii cercei. Eram, cred, anul 2 de facultate şi îmi plăceau cerceii. Fiind studentă la Arhitectură, aveam acces mereu la magazinele de specialitate unde am găsit şi foarte multe materiale cu care am început să lucrez.
Începusem să fac cercei pentru toate prietenele mele. Ţin minte că aveam un panou deasupra biroului şi, de fiecare dată când venea câte o prietenă la mine, o puneam să-şi aleagă o pereche.
Treptat, treptat am ajuns să fac din ce în ce mai multe accesori şi zorzoane.

  1. Ce-ţi place cel mai mult la hobby-ul/business-ul tău?
Îmi place tot! Absolut tot! Iubesc ceea ce fac şi nu aş schimba cu nimic altceva. Fiecare zi e o nouă provocare, o nouă zi de creaţie, e ca un joc fain cu culori, materiale, fuziuni. E minunat!
Din punctul meu de vedere nu e nici hobby şi nu e nici business… neapărat. Adică eu nu îl percep aşa chiar dacă e sursa mea de venit. E pasiunea mea şi consider că cel mai important în meseria asta (ca să zic aşa) este să pui suflet în tot ceea ce faci. Se vede diferenţa între un accesoriu creat strict de business sau un accesoriu creat din pasiune.

  1. Dacă te-ai putea întoarce în timp şi ai avea cunoştinţele de acum, ai schimba ceva în drumul tau spre “Utopic Art”? 
Eeeee… asta e o întrebare buna. :)) Cu cunoştinţele de acum, eheee ar fi fost ceva. Cred că toţi visăm la asta, dar consider că drumul e făcut dinainte şi nu avem cum să-l schimbăm. Deci nu cred că aş schimba ceva. A fost frumos... să vedem ce urmează. :D 

  1. Ce ţi-ai propus pentru viitorul “Utopic Art”?
Pe partea de creaţie, extrem de multe. Mă şi întreb când o să am timp să realizez tot ce mi-am propus. Anul acesta cred că a fost unul în care majoritatea încasărilor mele s-au dus pe unelte, ustensile, materiale noi pentru tehnici cu totul diferite de până acum. O să încerc să combin mai multe tehnici şi materiale. Mai am de studiat puţin. Deocamdată sunt la colecţia de sezon.
Pe partea de promovare la fel :)). Vreau să mă extind şi în alte oraşe. O să încep în două săptămâni o coloborare cu un magazin nou din Iaşi, în Cluj. Am clinte în majoritatea oraşelor care mă tot întreabă dacă nu găsesc produse şi în oraşul lor. Cred că ar fi mai uşor pentru ele să cumpere direct dintr-un magazin, decât online cu transport, ramburs şi toate cele. 

  1. Poţi să împărtăşeşti cu noi 5 tips&tricks pe care le-ai da unei persoane gata să înceapă un mic hobby/ afacere? (ceva ce tu ai descoperit şi ai fi dispusă să împarţi cu alţii; şi nu neapărat legat de producerea bijuteriilor, ci despre partea de business în general – marketing, promovare, etc…)
- înainte de toate, trebuie să-ţi faci un plan; poate fi un plan de afaceri, de organizare a muncii, pe zile, luni, an. Ţine de disciplina fiecăruia, dar e un lucru extraordinar să ai disciplină în viaţa ta.
- să vii mereu cu lucruri noi şi să fii în pas cu noutăţile;
- să îţi ții clienţii la curent; promovarea este foarte importantă;
- îţi dai tot interesul pentru ceea ce faci; să o faci cu pasiune;
- şi, cred că, important este să îţi şi menţii interesul până când afli dacă eşti bun.

Îţi mulţumesc pentru că ne-ai adus mai aproape de tine răspunzând la aceste întrebări.
Ca încheiere, poţi să ne spui unde te putem găsi:
Locaţia (oraş):  Bucureşti - Calea Victoriei 136, Parter
Blog: http://utopicart.blogspot.com/         
Twitter: http://twitter.com/#!/utopicart